Astăzi în prezenta oficilităților județului Argeș, a avut loc redeschiderea Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi. La inaugurare au luat parte primarul Cornel Ionică, membrii din conducerea clubului FC Argeș, dar și fostele glorii ale fotbalului argeșean. Costul total al investiţiei s-a ridicat la 350.000 lei, iar baza sportivă are condiţii optime pentru performanţă. Au fost înlocuite instalaţiile sanitare, electrice, mobilierul, s-a refăcut hidroizolaţia clădirii, s-a schimbat centrala termică, s-au montat instalaţiile de aer condiţionat şi s-a zugrăvit întreaga clădirea. Fiul regretatului antrenor Mihai Ianovschi, vrea ca tehnicienii care se ocupă de pregătirea copiilor să continue munca tatălui său, mai ales că această clădire este una plină de istorie. De-a lungul timpului acolo au crescut fotbaliști care au reprezentat sportul argeșean la nivel național și internațional. Deasemenea la acest club nu se percep taxe de niciunfel.Prezent la eveniment, antrenorul Emil Săndoi a declarat că după Craiova, orașul Piteşti a constituit un izvor nesecat de talente care a dat fotbalului românesc jucători foarte importanţi. Pe lângă asta tehnicianul din Trivale a ținut să felicite autoritățile locale pentru această investiție.
GABRIELA NEACȘU/ VIDEO MIHAI N.