Poliţişti ai Secţiei 1 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 19 spre m20 martie, Georgian Daniel C., de 25 de ani, din municipiu, a pătruns prin efracţie într-o societate comercială. Concret, tânărul a intrat pe un geam uitat neasigurat într-o pizzerie aflată vizavi de Prefectură şi de Consiliul Judeţean, de unde a furat suma de 600 lei. Oamenii legii l-au dibuit repede pe suspect într-o sală de jocuri, iar din verificări a rezultat că, dependent de jocuri, flăcăul a spart pizzeria pentru că nu mai avea bani de păcănele. Reţinut pe bază de ordonanţă şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.