Acasă / EVENIMENT / Au furat un seif şi au ajuns în arest

Au furat un seif şi au ajuns în arest

CosminBalsanu01

Doi bărbaţi suspectaţi că au pătruns prin efracţie în sediul unei firme din comuna Bascov, de unde au furat un seif în care se afla o sumă importantă de bani, au fost încătuşaţi de poliţişti şi apoi prezentaţi procurorilor pentru luarea unei măsuri preventive. „Judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au reţinut doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunii noiembrie 2018, cei doi ar fi pătruns prin efracţie în sediul unei societăţi comerciale din Bascov, de unde ar fi sustras un seif conţinând suma de aproximativ 260.000 de lei”, ne-a informat ieri biroul de presă al poliţiei judeţene.
Potrivit oamenilor legii, este vorba despre Cosmin Viorel Bălşanu, de 35 de ani, din Oboga, Olt, şi Constantin Ciprian Ivan, de 40 de ani, din Piteşti. Din verificări a rezultat că, în perioada 20-26 noiembrie 2018, cei doi au spart un han din Bascov, satul Valea Ursului, de unde au furat un seif în care era suma precizată. Reţinuţi 24 de ore pe bază de orsonanţă, cei doi au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Multirecidivist
Recidivist, având multiple alte condamnări, Cosmin Viorel Bălşanu este cel care, aflat la volanul unui Porsche Panamera cu numere de Bucureşti, în noaptea de 11 decembrie 2018 a spart trei filtre rutiere ca să scape de poliţiştii care-l urmăreau şi au tras câteva focuri de armă asupra maşinii.
A fost priuns la intrarea în Brăteşti, Dâmboviţa, unde a comis un accident rutier şi a fugit pe câmp. În 2014, Cosmin Viorel Bălşanu a fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă. Acesta a fost liberat condiţionat în 2016, cu un rest rămas de executat de 599 de zile. Individul a fost condamnat în mai multe rânduri atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru infracţiuni contra patrimoniului şi la regimul rutier.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar