Acasă / EVENIMENT / Combaterea ilegalităților în domeniul forestier

Combaterea ilegalităților în domeniul forestier

În dimineața zilei de 19 decembrie a.c., în jurul orei 05:30, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești, care acționau pe raza de competență pentru prevenirea si combaterea ilegalităților în domeniul forestier, au depistat un bărbat de 30 de ani, din Mișătești, care transporta material lemnmos cu un atelaj, pe DC 218 de pe raza aceleiași localități, fără a deține documente legale de provenineță sau transport.Cu ajutprul unui specialist silvic s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de un mectru cub de material lemnos, de esență fag.Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Mușătești.

furt-lemne-padure-2

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș care acționau pentru combaterea delictelor silvice au identificat un bărbat de 59 de ani, din Albeștii de Argeș, care a tăiat fără respectarea prevederilor legale un număr de 3 arbori, de esență salcie, de pe un teren proprietatea privată, din aceeași localitate.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențșional cu manedă în valaore de 1.000 de lei. Conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos rezultat, în cantitate de 1,05 mc, a fost ridicat în vederea confiscării și predat reprezentanților Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sofer baut

Trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar