Acasă / EVENIMENT / Comisarul Mădălin Zamfir, înmormântat cu onoruri militare

Comisarul Mădălin Zamfir, înmormântat cu onoruri militare

   Comisarul Mădălin Zamfir, înmormântat cu onoruri militare

 Azi, Mădălin Ionuţ Zamfir, fost purtător de cuvând al Poliţiei Argeş, şef al Centrului Operaţional Piteşti, care în ultima perioadă lucra la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, mort în urma tragicului incident de la Sătic, Rucăr, a fost condus pe ultimul drum. De vineri după amiază, sute de persoane – colegi, prieteni, cunoştinţe, jurnalişti, simpli cetăţeni – au venit cu flori şi lumânări la biserica Sf. Constantin şi Elena din Ştefăneşti, unde era depus sicriul cu trupul neînsuflețit, au venit să-și ia rămas bun și să se reculeagă la căpătâiul lui. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de 15 preoți, apoi cortegiul funerar a trecut prin faţa Poliţiei Judeţene Argeş, unde zeci de colegi aşteptau cu sufletele cernite. Următoarea oprire a fost în faţa blocului din cartierul Găvana III, unde locuia, şi preoţii au mai ţinut o scurtă slujbă. De aici, cortegiul a urcat la Cimitirul Eroilor, unde tânărul ofiţer, trecut în lumea celor drepţi la doar 37 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare.Iubit şi respectat de dei din jur, Mădălin Ionuţ Zamfir a lăsat în urma sa o soţie îndurerată şi doi copii gemeni.

Vă reamintim că, pe 23 august, în concediu fiind, el a mers la Sătic să-şi ajute un prieten să decofreze o fosă septică săpată în curtea casei acestuia din urmă. La un moment dat, prietenul a căzut inconştient din cauza cauza gazelor acumulate, iar poliţistul a coborât în fosă ca să-l salveze, însă a leşinat şi el. O a treia persoană a sunat la 112. Ambele victime au fost scoase de pompieri, care au început resuscitarea. Proprietarul casei nu a răspuns manevrelor şi s-a declarat decesul, iar ofiţerul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Braşov. Din nefericire, după opt zile de comă profundă, inima lui a încetat să mai bată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar