Acasă / EVENIMENT / Concert de Paște, la Filarmonica Pitești

Concert de Paște, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic Lacrimosa, în care, alături de orchestra simfonică a instituției și dirijorul Tiberiu-Dragoș Oprea, va evolua corul Novis.

În program: W. A. Mozart – Requiem (Dies Irae, Confutatis și Lacrimosa), G. F. Handel – Messiah (Hallelujah), Gavriil Musicescu – Concertul nr. 1 (accapella) și J.Haydn – Oratoriul „Ultimele 7 cuvinte” (fragmente).

Tiberiu-Dragos-Oprea

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu-Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, al Filarmonicii „George Enescu” din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.

Biletele pot fi procurate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți  este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material-lemnos-confiscat

Argeș: 233 de metri cubi de material lemnos confiscat

În perioada 29 aprilie-01 mai a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar