Acasă / EVENIMENT / Conducătorul autoturismului de la Lerești era băut la volan

Conducătorul autoturismului de la Lerești era băut la volan

Accident grav pe raza localității  Leresti

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că, un bărbat de 65 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DJ 734, pe rază localității Lerești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urmă cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urmă accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și decesul pasagerului din dreapta față, un bărbat de 84 de ani, din Lerești, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minora a fost găsită

A fost găsită minora de 13 ani dispărută!

Minora a fost găsită. După parcurgerea procedurilor legale, va fi predată aparținătorilor. Știrea inițială : În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar