Acasă / EVENIMENT / Consiliul Județean va implementa noi proiecte de infrastructura la Muzeul Județean Argeș

Consiliul Județean va implementa noi proiecte de infrastructura la Muzeul Județean Argeș

La Muzeul Județean, Consiliul Județean Argeș va implementa alte două proiecte pentru reamenajarea curții interioare și pentru punerea în valoare a ruinelor Schitului Buliga, aflate în spatele clădirii, a anunțat Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.Însoțit de Sorin Ivașcu, directorul executiv al Direcţiei Strategii, Sinteze, Proiecte cu Finanţare Internaţională și de Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș,  vicepreședintele C.J. Argeș a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de la vechiul sediu al Muzeului Județean Argeș.Aici, proiectul pe fonduri europene de consolidare și restaurare a intrat în ultima etapă, stadiul lucrărilor fiind la 90%. Edificiu reprezentativ al municipiului Piteşti, ridicat în 1898-1899 sub coordonarea arhitectului – antreprenor, Dimitrie Maimarolu, această clădire a fost primul sediu al Prefecturii Argeș. 
„Am efectuat o vizită de lucru la Muzeul Județean Argeș unde Consiliul Județean are în implementare un proiect pe fonduri europene în valoare de 20 de milioane de lei fără TVA. Pentru că, de obicei pe finalul lucrărilor mai apar probleme, suntem pe teren împreună cu reprezentanți ai constructorului și ai Muzeului. Aici, stadiul lucrărilor este la 90%. Anul trecut am cheltuit toată suma eligibilă din cadrul proiectului, iar anul aceasta, restul lucrărilor din proiect sunt susținute financiar din partea nerambursabilă care ne revenea. Ne dorim să recepționăm cât mai repede acest obiectiv întrucât Consiliul Județean va implementa aici încă două proiecte, unul care vizează amenajarea curții și un altul care se referă la punerea în valoare a schitului Buliga, astfel încât Muzeul Județean să fie mai primitor. Consiliul Județean Argeș are și alte proiecte în derulare pe zona de cultură care, suntem convinși, că vor avea un impact pozitiv în viața culturală a județului. Știu că au fost voci care ne-au criticat pe nedrept că nu investim în cultură, dar oricine poate vedea că cele mai ample proiecte sunt exact în acest domeniu” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Suntem în ultima etapă a lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii Muzeului Județean Argeș, fostul sediu al Prefecturii Argeș. Vorbim de o adevărată bijuterie arhitectonică a municipiului Pitești și a județului Argeș, astfel că așteptăm cu deosebit interes recepția acestei lucrări pentru a putea amenaja expozițiile de bază – Științe ale Naturii și Istorie – și astfel să venim în întâmpinarea marelui public care va putea vizita acest minunat obiectiv” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

filtru IPJ Arges

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar