Acasă / EVENIMENT / Constantin Nicolescu, fost preşedinte C.J-Argeș a cerut să fie eliberat !

Constantin Nicolescu, fost preşedinte C.J-Argeș a cerut să fie eliberat !

NicolescuDupă ce a ispăşit o treime din pedeapsă, Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, s-a adresat comisiei de liberare a Penitenciarului Mioven solicitând să fie analizată posibilitatea analizării şi luării în discuţie a eliberării condiţionate. Acest lucru s-ar putea întâmpla în iunie, când se împlineşte termenul legal de executare a fracţiei de pedeapsă, însă demersurile au fost făcute din vreme, fiindcă trebuie parcurse nişte etape procedurale. Este vorba de prima condamnare, cea din „Dosarul şcolilor”, unde a primit şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare în regim de detenţie. Legal, Nicolescu se poate bucura de acest drept, pentru că are peste 60 de ani şi a avut un comportament exemplar în penitenciar. Problema o reprezintă însă cel de al doilea dosar, „Podul Căteasca”, în care a fost condamnat, în primă instanţă, la nouă ani şi jumătate de închisoare tot cu executare. În iulie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de DNA şi ce persoanele din dosar, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de fond. Dosarul are termen de judecată pe 21 aprilie, când e posibil ca magistraţii curţii bucureştene, care luna trecută au respins cererea lui Nicolescu de a fi efectuată o expertiză la podul cu pricina, să dea soluţia.
Vă reamintim că Nicolescu şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de DNA că ar fi fraudat fonduri europene în valoare de 1,2 milioane euro. Procurorii Anticorupţiie susţin că Nicolescu ar fi accesat fondurile europene PHARE pentru construirea podului de la Căteasca despre care ar fi arătat că a fost afectat de inundaţiile din 2005, deşi podul era deteriorat anterior. De asemenea, DNA susţine că firma „Zeus” SA, care a construit obiectivul, ar fi fost avantajată în cadrul procedurii de licitaţie şi că Nicolescu că a aprobat ilegal suplimentarea contractului cu suma de un milion euro.

F.P

Despre Administrator

Citeşte şi ...

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste” (12)

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”

La 15 Mai 1948, într-o singură noapte sunt arestaţi cinci mii „Mai 1948. Speranţe mari: ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar