Acasă / SOCIAL / Continuă protestele la OMV Petrom

Continuă protestele la OMV Petrom

Pe 22 decembrie, aşa cum de altfel v-am şi informat, salariaţi ai OMV Petrom au declanşat o mişcare de protest prin pichetarea sediilor companiei. La întâlnirea de negociere care a avut loc imediat după pichetări, pe 23 decembrie 2021, conducerea Petrom a venit din nou cu o ofertă care în opinia sindicaliştilor nu respectă munca salariaților care se traduce printr-o ofertă de creștere salarială sub 3% şi că angajaţii care își desfășoară activitatea de acasă în continuare nu vor primi ajutorul deductibil de 400 de lei pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile. „Aceste diferențe majore între vorbe și fapte ne determină să continuăm protestele. Astfel, pe 29 decembrie, între orele 10 și 12, sute de membrii ai sindicatului nostru vor picheta din nou sediul central Petrom City din București și sediile asset-urilor: Crișana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Pitești), Muntenia (Ploiești), Moldova (Buzău) și Rafinăria Petrobrazi. Și de această dată numărul participanților la pichetări este limitat de legile în vigoare și întregul program de proteste este adaptat reglementărilor și recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecția și siguranța participanților fiind prioritare. Puteți însă să ne fiți alături în lupta pentru drepturi, susținând aceste acțiuni prin mesaje transmise pe email sau pe Facebook. Unitatea și solidaritatea tuturor membrilor noștri va demonstra încă o dată puterea noastră și ne vor ajuta să negociem puternic. Prin aceste acțiuni vrem ca reprezentanții OMV Petrom să arate prin fapte că își respectă angajații și că doresc să evite ca aceștia să fie privați de protecția unui Contract Colectiv de Muncă ce expiră în doar câteva zile, la data de 31.12.2021″, transmit reprezentanţii Sindicatului Petrom.

Filling Stations

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar