Acasă / EVENIMENT / Contrabandişti trimişi în judecată

Contrabandişti trimişi în judecată

contrabandă-cu-ţigări1

Șapte persoane bănuite de contrabandă vor ajunge în faţa instanţei de judecată după ce au fost depistate în zona pieţei Ceair că deţineau o cantitate importantă de ţigări netimbrate.
Percheziţii la suspecţi
Ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigări nefiscalizate. Din verificări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2020 – mai 2021, șapte persoane cu vârste cuprinse între 50 și 66 de ani, toate din Pitești, ar fi deținut, preluat, transportat și comercializat țigări care nu aveau aplicat timbrul fiscal pe raza municipiului. Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 26 mai, aşa cum de altfel am şi relatat la momentul repectiv, oamenii legii au făcut şapte percheziții la locuinţele suspecţilor, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 1.000 de țigarete, precum și alte mijloace de probă. În seara aceleiași zile, după administrarea probatoriului, cinci bărbați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Ulterior, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă, iar procurorul de caz a dispus plasarea împricinaţilor sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cercetați şi în alte dosare
Cei şapte sunt U.L de 63 ani, C.I. de 53 ani, C.C.N. de 51 ani, N.M., de 50 ani, G.F.C de 51 ani, N.F. de 66 ani, şi N.G.T de 43 ani. Potrivit anchetatorilor, aceştia mai sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de „contrabandă asimilată”. În sarcina inculpaților au fost reținute în total 17 acte materiale ale infracțiunii de contrabandă asimilată şi în urma percheziţiilor au fost găsite m ai multe cartuşe cu ţigări care nu aveau aplicat timbrul fiscal emis de autorităţile române. Pentru unii dintre ei sunt în lucru şi alte dosare tot pentru contrabandă, iar alţii au mai fost condamnaţi pentru infracţiuni de acest gen.
Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime costesti arges (5)

Impact violent între două mașini în orașul Costești! Trei persoane rănite

În urmă cu puțîn timp, un accident rutier între două autoturisme în orașul Costești, iar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar