Acasă / EVENIMENT / Controale, amenzi şi mărfuri confiscate

Controale, amenzi şi mărfuri confiscate

Controale, amenzi şi mărfuri confiscate
Duminică, poliţiştii şi jandarmii, alături de alte poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor instituţii, au organizat și desfășurat o serie de acțiuni în Târgul Săptămânal prin care s-a urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și respectarea măsurilor sanitare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV- 2, dar şi în alte zone cu afluență mare de persoane, ocazie cu care au aplicat amenzi şi avertismente pentru nerespetarea măsurilor sanitare specifice stării de alertă.
În acest context, efective ale Poliţiei Câmpulung şi inspectori ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş au acţionat în zona traseului turistic de pe culoarul Rucăr – Bran pentru verificare respectării normelor legale în vigoare cu privire la activităţile de comerţ. Au fost aplicate opt amenzi în valoare de 8.400 lei şi s-a dispus confiscarea a circa 50 kg de caş şi brânză la burduf, cinci kilograme de cârnaţi şi 41 litri de sirop expuse la vânzare în condiţii improprii şi puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Ţinând cont că temperaturile se menţin la valori ridicate, astfel de activităţi vor fi organizate şi în perioada următoare.
„Amintim faptul că portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise cum ar fi, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun”, transmit autorităţile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

În ziua 06 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar