Acasă / EVENIMENT / Controale în centrele comerciale. Au curs amenzile

Controale în centrele comerciale. Au curs amenzile

Poliţiştii, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor autorităţi cu care acţionează în sistem integrat sunt în continuare la datorie intensificând activitățile pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Oamenii legii au desfășurat 23 de acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 1.682 de persoane, 135 de mijloace de transport şi 181 societăţi comerciale. Ca urmare a abaterilor constatate au foat aplicate 221 de amenzi în valoare de 14.250 de lei, din care 210, în valoare de 12.250 lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii de protecţie, iar alte 11, în sumă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor de deplasare pe timp de noapte.
Astfel, ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești, au acționat pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare în incinta unui complex comercial de tip mall din municipiu. Îmbucurător este că nu au fost constatate nereguli, ceea ce înseamnă că oamenii realizează cât de important este să respecte normele de protecţie sanitară.
Totodată, au fost legitimate și verificate 15 persoane, constatându-se că acestea dețineau certificat verde.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentului de Analiză si Prevenire a Criminalitității, au acționat în zona centrală a Piteștiului pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin având în vedere noile măsuri instituite. Au fost aplicate două cu avertismente persoanelor depistate că nu purtau masca de protecție.
La rândul lor, polițiștii din Ștefănești au verificat 77 de persoane și 20 de mijloace de transport în comun, ocazie cu care au aplicat 17 amenzi în valoare de 1.500 de lei. Şi polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au verificat 57 de persoane, 14 mijloace de transport în comun, precum şi 11 agenţi economici, fiind aplicate 23 de amenzi însumând 2.250 de lei. Acelaşi gen de activităţi au desfăşurat agenţi de la Secţia 2 Poliţie Piteşti, care au verificat 114 persoane și 11 operatori economici fiind aplicate10 amenzi, agenţi ai Secţiei 3 care au verificat 94 de persoane, opt mijloace de transport şi 11 societăţi comerciale aplicând 20 de amenzi în valoare de 4.000 lei, şi poliţişti ai Secţiei 4 care la rândul lor au verificat 25 de persoane, 14 mijloace de transport în comun şi 14 agenţi economici, ocazie cu care au aplicat 18 amenzi totalizând 1.500 de lei.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar