Copil de 4 ani căzut de la etajul 1 în Pitești, stradă Constantin Dobrogeanu Gherea în zona Alprom. Intervine un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.Este vorba de un băiat de 4 ani, acesta s-a lovit la cap în urmă căderii de la etajul 1.
Acesta a fost preluat conștient către echipajul SMURD și l-au transportat de urgență la spital.
Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
VIDEO – https://youtu.be/uWTPy8kvQhA
Din câte se pare, lăsat nesupravegheat, copilul, care era vacasă cu mama sa, s-ar fi aplecat pe fereastra de la domitor şi a căzut de la etaj. Deocamdată nu se ştie dacă el a deschis, ori fereastra a fost lăsată deschisă de mama sa. Când s-a prăbuşit în grădina din faţa blocului, a fost văzut de o vecină care i-a sărit imediat în ajutor (copilul i-ar fi zis femeii că îl doare mâna), apoi a anunţat-o pe mama micuţului care a sunat la 112. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor Secţiei 2 care efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.