Acasă / EVENIMENT / Criminalul de la Bascov, condamnat pe viaţă

Criminalul de la Bascov, condamnat pe viaţă

Criminalul-de-Bascov

Bărbatul din Bascov care a omorât cinci membri ai familiei, a fost condamnat pe viaţă de magistraţii Tribunalului Argeş.
Este vorba despre Viorel Leţcan, de 53 de ani, bolnav psihic. În noaptea de 8 spre 9 august 2022, acesta şi-a ucis cu sânge rece părinţii, fratele mai mic, sora şi nepoata. Silvia, de cinci ani, nepoată, Genţiana Rusu, de 49 de ani, soră, Iulia, de 73 de ani, mamă, Aurel, de 79 de ani, tată, şi Marius Leţcan, de 50 de ani, frate, sunt victimele oribilei crime. Autorul a recunoscut fapta pe care o premeditase de mai mult timp, întreg planul fiind consemnat într-un fel de jurnal găsit de anchetatori. Acesta a fost arestat. Crima de la Bascov este fără precedent în Argeş în ultimii 10 ani. Un caz şi mai şocant s-a petrecut în perioada 1998 – 1999, când Iulian Ţigănilă, zis Ţiganul, din Ungheni, şi complicele său, Ion Barbu, zis Chiorul, din Căldăraru, ar fi ucis şase persoane, dar sunt indicii că cei doi ar mai fi comis alte patru crime. Ambii au fost condamnaţi şi se află în închisoare.
De asemenea, Viorel Leţcan a fost obligat de instanţă „să urmeze tratament medical aferent afecţiunii de care suferă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol care a determinat luarea măsurii” se arată în decizia judecătorilor.
„În fapt, s-a reţinut, printre altele, că, în urma unui plan bine stabilit, prin aplicarea de lovituri de mare intensitate, în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente, inculpatul şi-a ucis membrii de familie în data de 8.08.2022, în intervalul orar 21.55 – 23, prin lovirea fratelui (prima victimă) cu o piatră de aproximativ 10 kg şi un ciocan, a mamei (a doua victimă) cu un ciocan şi a tatălui (a treia victimă) cu un ciocan şi o toporişcă şi, iar în data de 9.08.2022, în jurul orelor 8, prin lovirea sorei (a patra victimă) şi a nepoatei minore (a cincia victimă) cu un ciocan şi o toporişcă”, se arată în rechzitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalull Argeș.
Deși Viorel Leţcan se trata pentru probleme psihice (schizofrenie), în urma expertizelor psihiatrice făcute de medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici din Bucureşti s-a stabilit că inculpatul a avut discernământ în momentul comiterii celor cinci crime.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident autoturism și scuter Vedea

Accident între un autoturism și un scuter în comuna Vedea

Accident rutier între un autoturism și un scuter în comuna Vedea.Intervin pompierii de la Pichetul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar