Acasă / SOCIAL / Culturi afectate de secetă la Bârla

Culturi afectate de secetă la Bârla

La ședința Colegiului Prefectural desfăşurată miercuri, la Muzeul Judeţean, au fost dezbătute mai multe subiecte de interes public. Au participat reprezentanţi ai Direcţiiei Judeţene pentru Agricultură, ai Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, ai Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Argeş, ai Direcţiei Judeţene de Statistică, ai Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimie, care au prezentat rapoarte de activitate.
Astfel, potrivit celor de la Statistică, recensământul populației și locuințelor în Argeş a fost realizat în proporţie de 99,5%, fiind validate 558.427 de chestionare. „Lucrurile s-au desfășurat aproape conform graficului stabilit și spun aproape pentru că au fost situații în care recenzorii au fost refuzați, atât de către persoane fizice, cât și de către persoane juridice. Informații utile au venit și de la Direcția Judeţeană pentru Agricultură. Astfel, județul nostru nu se numără printre cele afectate grav de secetă. Însă la Bârla au fost probleme, unde instituția menționată a întocmit 31 de procese verbale de constatare a pagubelor la culturi de porumb și culturi de floarea soarelui. Un lucru care ne bucură este că au fost solicitări de sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Este vorba despre un program cu finanțări nerambursabile în valoare de 15.000 euro”, afirma prefectul Radu Perianu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar