Acasă / EVENIMENT / Cumul de contravenții pentru doi conducători auto

Cumul de contravenții pentru doi conducători auto

În seara zilei de 23 martie a.c., în jurul orei 21 :00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au depistat un bărbat de 45 de ani, din Micești, care conducea un autoturism pe DJ 740, pe raza localității de domiciliu, care nu a respectat semnalul polițiștilor. Cel în cauză a abandonat autoturismul, fugind pe un teren viran, fiind însă prins de polițiști.Din verificări s-a stabilit că autovehiculul în cauză avea valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, de la începutul lunii februarie, precum și faptul că nu avea emisă poliță de asigurare obligatorie auto.Ca urmare a abaterilor constatate, celui în cauză i-au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, cu amendă în valoare totală de 1.660 de lei, conform OUG 195/2002 și Legii 132/2017. Totodată, au fost aplicate următoarele măsuri complementare :
- reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 30 de zile (ca urmare a nerespectării indicațiilor polițistului rutier);
- reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea imobilizării autovehiculului (ca urmare a lipsei valabilitării ITP și a lipsei poliței RCA valabilă).

Cumul de contravenții

În ziua de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 43 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe DJ 735, pe raza localității Albeștii de Muscel, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, din verificări a rezultat că valabilitatea poliței de asigurare obligatorie (R.C.A.) era expirată.Ca urmare a abaterilor constatate, celui în cauză i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei, conform OUG 195/2002 și Legii 132/2017. Totodată, au fost aplicate următoarele măsuri complementare :
- reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație (alcool);
- reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea imobilizării autovehiculului (lipsă poliță RCA valabilă).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar