Acasă / POLITIC / Curtea Constituțională, sesizată de Forța Dreptei și USR

Curtea Constituțională, sesizată de Forța Dreptei și USR

Curtea Constituțională, sesizată de Forța Dreptei și USR în legătură cu OUG prin care Guvernul ocolește rectificarea bugetară și schimbă destinația banilor din Fondul de Rezervă

Deputatul-Adrian-Miuțescu

Parlamentarii din Forța Dreptei și din USR au sesizat marți Curtea Constituțională în privința legii prin care a fost aprobată OUG 73/2023 privind unele măsuri bugetare. Actul normativ instituie pentru anul în curs o serie de derogări referitoare la disciplina financiară și bugetară obligatorie pentru autoritățile și instituțiile publice, inclusiv în privința Fondului de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Practic, prin modificările legislative operate de OUG 73/2023 a fost introdus un tertip prin care Guvernul ocolește necesitatea adoptării rectificării bugetare. Acest lucru întrucât permite Guvernului utilizarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară pentru cheltuieli care devin scadente și sunt previzibile, și care ar fi trebuit să fie susținute prin intermediul rectificării bugetare și prin actualizarea liniilor bugetare în acord cu necesitățile concrete de finanțare.

În schimb Guvernul PSD-PNL a deturnat scopul pentru care a fost constituit Fondul de rezervă, respectiv pentru cheltuieli determinate de situații neprevăzute sau urgente, cum ar fi dezastrele naturale, accidente sau alte cazuri care reclamă o intervenție iminentă, inclusiv prin mijloace financiare.

În condițiile actuale, utilizarea nerezonabilă a rezervei bugetare poate avea consecințe negative pe termen lung, inclusiv deteriorarea ratingului de credit al țării și creșterea costurilor de împrumut. Totodată, instituirea unei astfel de practici în privința cheltuirii fondurilor publice, utilizând criterii netransparente și suspicionate a fi operate pe considerente de natură politică, arată un mod abuziv și discreționar de gestionare a bugetului de stat, adică a fondurilor provenite din taxele și impozitele pentru care fiecare cetățean este îndreptățit să cunoască modul în care sunt cheltuiți banii cu care a contribuit la bugetul public.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar