Acasă / EVENIMENT / Cutia milei, golită de falsul evlavios

Cutia milei, golită de falsul evlavios

cutia mileiVenit la biserică pentru, chipurile, a se ruga, un tânăr a fost prins furând din cutia milei şi s-a ales cu dosar penal. Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Piteşti au continuat cercetările în două cauze penale şi l-au identificat pe Ionuţ Daniel S., de 32 de ani, din Piteşti, bănuit de furt. Bărbatul este suspectat că, în perioada 14-19 august, ar fi sustras bani din cutia milei, din două biserici din cartierul Găvana, cauzând un prejudiciu total de 500 lei. Se pare că, pentru a nu stârni bănuielile enoriaşilor şi ale preoţilor, individul lăsa impresia unui om evlavios, însă, în timp ce se ruga, acesta fura bani din cutia milei. În urma administrării probatoriului, împotriva „credinciosului” fără frică de Dumnezeu a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. După o noapte petrecută după gratii, individul a fost prezentat Parchetuluiu de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dus la instanţă în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă. Deşi este recidivist şi anchetatorii au cerut să-l cerceteze în stare de arest, pe 28 august bărbatul a ajuns în faţa judecătorilor, care au dispus în privinţa acestuia măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

jandarmii-argeșeni

Peste 200 de jandarmi în acțiune în minivacanța de Rusalii

În perioada 29 mai-01 iunie 2026, peste 200 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar