Acasă / SOCIAL / Dacia Spring, votată The Best Buy Car of Europe 2022

Dacia Spring, votată The Best Buy Car of Europe 2022

Salonul-Auto-Munchen
Juriul Autobest, alcătuit din ziarişti din 32 de ţări europene, a desemnat modelul Spring de la Dacia drept câştigător al titlului „The Best Buy Car of Europe 2022″.
Juriul a ales Dacia Spring ca fiind atât cel mai bun, cât şi cel mai accesibil vehicul din competiţie. Este vorba de o premieră, întrucât este pentru prima dată în istoria de 21 de ani a competiţiei când juriul Autobest a desemnat câştigător un vehicul 100% electric. După premiul „Good Deal”obţinut la Automobile Awards, acest nou trofeu vine ca o recunoaştere a viziunii Dacia de a oferi o soluţie de mobilitate 100% electrică accesibilă tuturor.
Lansată la sfârşitul lunii martie a acestui an, Dacia Spring şi-a găsit în scurt timp publicul atrăgând peste 43.000 de comenzi. Şi aceasta pe bună dreptate: Spring oferă mobilitate 100% electrică cu tot ceea ce este esenţial pentru clienţi – navigaţie, aer condiţionat, compatibilitate Apple Carplay şi Android Auto etc la un preţ fără egal în Europa. Sub aspectul de SUV compact, vehiculul oferă un spaţiu interior record pentru segmentul mini, un motor electric eficient şi fiabil şi o autonomie de până la 305 km (conform normei WLTP City – 230 km conform normei WLTP Combined). „Suntem foarte mândri că am câştigat premiul Autobest 2022. Aceasta confirmă hotărârea Dacia de a oferi clienţilor ceea ce este cu adevărat util pentru ei. Simplu în utilizare şi accesibil, Spring este perfect adaptat epocii pe care o trăim. Doresc să le mulţumesc membrilor juriului Autobest pentru că ne-au invitat să continuăm în această direcţie”, a declarat Denis Le Vot, CEO Dacia şi Lada. Luna trecută a obţinut rezultate excelente şi la Ecobest Challenge 2021 organizat tot de Autobest (autonomie de 221 km în ciclul combinat pentru o autoniomie omologată WLTP de 230 km, 31 km autonomie în condiţiile afişării unei rezerve de 0% pe tabloul de bord, o eficienţă energetică de 8,25 km/kWh, cea mai bună din cele 15 vehicule testate).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar