Acasă / EVENIMENT / Dacia va prezenta un model în premieră mondială

Dacia va prezenta un model în premieră mondială

Marca Dacia va participa la Salonul Internaţional al Automobilului de la Munchen 2021 şi va expune, în premieră mondială, un model de familie polivalent cu şapte locuri, ne-au informat ieri reprezentanţii companiei. Dacia va fi prezentă la IAA Mobility 2021 cu toată gama de modele într-un stand inedit care va afişa noile culori ale mărcii.
După seria recentă de lansări, printre care noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway, vehiculul electric Sprin şi noul Duster, Dacia continuă să-şi reînnoiască gama de modele. Astfel, la Munchen, va fi prezentat noul model Dacia de şapte locuri, un vehicul familial şi polivalent. Acest model inedit va fi dezvăluit online în data de 3 septembrie, în timp ce prezentarea fizică va avea loc la salonul de la Munchen în ziua de 6 septembrie. „Dacia, anunţă oficialii companiei, va fi prezentă la IAA Mobility de la Munchen cu un dispozitiv complet: în ziua de 6 septembrie la centrul expoziţional, între 7 şi 12 septembrie în centrul oraşului Munchen cu toată gama de modele, iar navetele între centrul expoziţional şi centrul oraşului vor fi realizate în Dacia Spring, modelul electric cel mai accesibil de pe piaţă, care va putea fi astfel testat pe viu de publicul larg”.

vehiculul electric Duster

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar