Acasă / EVENIMENT / Descinderi la suspecţi de fraude informatice

Descinderi la suspecţi de fraude informatice

Descinderi la suspecţi de fraude informatice
Opt persoane reţinute
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu un procuror de la DIICOT Vâlcea, au efectuat 27 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de fraude informatice, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale și trafic de droguri de risc.
Zeci de percheziţii
Acţiunea a avut loc miercuri, când oamenii legii au descins în 27 de locații din județul Vâlcea și din București în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în comiterea de fraude informatice, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, trafic de droguri de risc, fiind vizate 16 persoane. În cadrul aceluiași dosar penal au fost efectuate două percheziții domiciliare în Atena, Grecia, cu sprijinul autorităților elene în urma cărora au fost identificate două persoane suspecte și au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi suma de 120.000 euro.
Conturi cu acte false
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada august 2020 – iunie 2021, pe raza județului Vâlcea s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat, format din cel puțin 16 membri, cu scopul de a pune la dispoziţia unor autori de fraude informatice, în baza unei înţelegeri prealabile, conturi bancare pentru a le folosi la comiterea de infracţiuni.
Potrivit anchetatorilor, până în luna iunie a acestui an persoanele bănuite ar fi deschis cel puţin 120 de conturi bancare în Ungaria prin utilizarea unor acte de identitate străine falsificate și cel puțin alte 100 de conturi bancare în Spania, Polonia, Germania, Olanda şi alte ţări prin intermediul cărora ar fi fost transferate şi, ulterior, retrase două milioane de euro care ar proveni din comiterea de infracţiuni de fraudă informatică.
Comisioane
Ulterior comiterii fiecărei infracțiuni informatice şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii grupării aveau rolul de a transfera respectivele sume în alte conturi pe care le controlau, de a retrage sumele de bani, iar după oprirea unui comision în jur de 30% în funcție de înţelegerile infracţionale, de a remite sumele de bani către autorii fraudelor sau către alţi participanţi la săvârșirea infracțiunilor.
În urma perchezițiilor a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerarea a opt persoane, şapte bărbați și o femeie, toate din județul Vâlcea. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 105.000 de euro, 20.300 de lei, ceasuri, telefoane, cartele, tablete, un pistol cu glonț supus autorizării, 34 de fragmente vegetale suspecte a fi stupefiante și alte bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie. De asemenea, au fost puse în aplicare 16 mandate de aducere la sediul poliției.
Cooperare poliţienească
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul INTERPOL și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, iar suportul financiar și logistic a fost asigurat de către Eurojust și SELEC. De asemenea, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul structurilor de combatere a criminalității organizate din Pitești, București, Craiova, Alba, Olt, Gorj, Sibiu, al Serviciului Poliția Canină din Direcţia Generală de Poliţie Bucureşti și Serviciului Criminalistic Vâlcea, precum și al jandarmilor de la Inspectoratul Județean Vâlcea, de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale a Poliţiei Române şi cercetările sunt continuate de polițiști și procurori.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar