Acasă / EVENIMENT / De Sf. Andrei, Dimmas Simfonic, la Filarmonica Pitești

De Sf. Andrei, Dimmas Simfonic, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Constantin Grigore, și grupul Dimmas.

În program: P.I. Ceaikovski – Poloneza din opera „Evgheni Oneghin”, M. Glinka – Uvertura operei „Ruslan și Ludmila”, P. Mascagni – Intermezzo din opera „Cavalleria rusticana”, L. Dalla – Caruso, Panceri, Mengalli – Vivo per lei, * * * – Bella ciao, Fontana, Pes – Il Mondo, T. Albinoni – Adagio, L. Denza – Funiculi, funicula, J. Kerestely – Copacul, Q. Mendoza – Cielito lindo, E. di Capua – O sole mio și R. Løvland – You raise me up.

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi ca: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia și a susţinut concerte cu: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova ș.a. În prezent, este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Grupul vocal pop-opera Dimmas s-a fondat în 2017, fiind compus din patru soliști profesioniști. Au multe colaborări de prestigiu, cele mai importante au fost cele cu TedX Cluj, Filarmonica Botoșani, Opera Română Cluj-Napoca. Au fost prezenți la ediția aniversară a unui show de succes de televiziune, unde au obținut atât aprecierea publicului, cât și a juriului. Au mai cântat la Filarmonica Pitești alături de bandul instituției în februarie anul acesta.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar