Acasă / EVENIMENT / Deflagrație la parterul unui bloc de locuințe din Trivale

Deflagrație la parterul unui bloc de locuințe din Trivale

Explozie la un bloc din Trivale
Mai mulţi locatari ai unui bloc au trăit clipe de groază în această dimineaţă, după ce în imobil s-a produs o explozie. Evenimentul a avut loc în jurul orei 3.50 a dimineţii într-un apartament de la parterul blocului. Proprietara, în vârstă de 69 de ani, a fost transportată la spital, iar zeci de locatari şi-au părăsit locuinţele.
„Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui explozii neurmată de incendiu, care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Pitești. În urma incidentului, proprietara locuinței a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin care prezenta atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital” – ISU Argeş.

„Pacienta rănită în urma exploziei a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență Pitești. După ce a fost evaluată în Unitatea de Primiri Urgențe și i s-au acordat primele îngrijiri medicale, s-a decis internarea acesteia în Secția de Chirurgie Plastică. Este stabilă, conștientă şi prezintă arsuri de gradul IIA și gradul IIB pe aproximativ 5 % din suprafața corporală(regiunea facială și membrele superioare)”, ne-a transmis Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al „Judeţeanului”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar