Acasă / SOCIAL / Demonstraţie de acordare a primului ajutor la Mioveni

Demonstraţie de acordare a primului ajutor la Mioveni

CaravanaSmurd02

Există situaţii neprevăzute când o intervenţie promptă de ordinul minutelor, când viteza de reacţie şi soluţiile alese pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Pentru astfel de cazuri Caravana SMURD „Fii pregătit” organizează periodic cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă la nivel naţional. La noi în judeţ, cadre ale ISU Argeş şi voluntari din cadrul programului „Salvator din pasiune” vor prezenta măsuri de prim ajutor de bază, dar şi modalităţi de acţionare şi comportament în situaţii de urgenţă. Caravana SMURD „Fii pregătit” constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor semenilor aflaţi în situaţii limită. CaravanaSmurd01Centrul mobil, special construit pe structura unui tir, dispune de o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de locuri şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, care facilitează instruirea eficientă a cursanţilor în cunoaşterea şi aplicarea celor mai noi tehnici de acordare a primului ajutor. Astfel, sâmbătă, toţi cei interesaţi să înveţe cum să acţioneze pentru a salva viaţa unui om aflat într-o situaţie limită în cazul producerii unei situaţii de urgenţă sunt aşteptaţi, începând cu ora 10, în Piaţa Primăriei Piteşti, iar duminică, 1 septembrie, de la aceeaşi oră, pe platoul din Centrul Civic Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar