Acasă / POLITIC / Deputații Forța Dreptei au depus un amendament important la legea offshore

Deputații Forța Dreptei au depus un amendament important la legea offshore

legea offshore
Proiectul legii offshore a intrat azi în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor. La ședinţa comună a comisiilor de specialitate a participat și deputatul argeșean Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei. Acesta, alături de alți deputați Forța Dreptei, este inițiatorul unui amendament la proiectul de lege care ar trebui să asigure independența energetică a României.
Astfel, deputații Forța Dreptei Ionel Dancă, Adrian Miuțescu, Gabriel Plăiașu, Ion Ștefan și Antonel Tănase au formulat un amendament la legea offshore. Potrivit motivării amendamentului, utilizarea sumelor datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore și onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare, trebuie să acopere inclusiv finanțarea costurile de branșare ale consumatorilor la rețelele de distribuție a gazelor naturale. În același timp, trebuie precizate explicit ce alte investiții pot fi finanțate din aceste sume pentru dezvoltarea sistemului energetic național care să sprijine investițiile în eficiența energetică și în producția de energie regenerabilă și de înaltă eficiență.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica Pitești

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar