Acasă / EVENIMENT / Deputatul Rădulescu, ameninţat

Deputatul Rădulescu, ameninţat

CatalinRdulescu01

„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este abilitat să comunice următoarele: Ca urmare a unei sesizări primite prin SNUAU 112, din partea unui bărbat la data de 11 martie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, în cazul acestei infracţiuni, este condiţionată de plângerea prealabilă, care până în prezent nu a fost depusă”, ne-a informat, azi, poliţia judeţeană. În cauză este vorba despre Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, care a primit la biroul său de parlamentar din Piteşti o scrisoare anonimă în care era atenţionat să aibă grijă de fiică şi de soţie. Consilierul său l-a informat imediat şi, considerând că mesajul este o ameninţare la adresa lui şi a familiei sale, parlamentarul a sunat la poliţie. Deocamdată deputatul nu a mers la poliţie să depună plângere, dar are trei luni la dispoziţie pentru depunerea sesizării.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Stâlpeni (2)

Accident cu trei victime la Stâlpeni

Accident rutier produs între 2 autoturisme în localitatea Stâlpeni.Intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar