Acasă / EVENIMENT / Din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de mers

Din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de mers

Puţin după ora 16.30 a după-amiezii de duminică, Emil Mihai M., de 68 de ani, din Piteşti, circula dinspre Slatina la volanul unei Dacia Logan. Din cauza vitezei excesive, pe raza comunei Albota a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de Ion B., în vârstă de 61 de ani, din oraşul Ţăndărei, Ialomiţa. În urma impactului extrem de violent, ca într-un joc de popice Loganul a fost proiectat într-o Skoda Octavia condusă dinspre Piteşti de Viorel Victor S., de 49 de ani, din comuna Optaşi-Măgura judeţul Olt. La locul evenimentului au apărut echipaje ale poliţiei rutiere, ale amblanţei şi SMURD, precum şi echipa de descarcerare a pompierilor militari, întrucât martorii care au sunat la 112, au afirmat că două victime ar fi rămas încarcerate. Informaţia nu s-a confirmat, aşa că descarcerarea s-a întors la unitate, iar singurul rănit din accident a fost cel care l-a şi provocat, el fiind luat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean, unde s-a constatat că leziunile suferite nu-i puneau viaţa în pericol. Din verificări a rezultat că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Val. N. Foto-Video : Mihai Neacsu

https://www.facebook.com/Foto-Press-24-178526288874661/

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar