Acasă / EVENIMENT / Diplome de onore pentru salvatori argeşeni

Diplome de onore pentru salvatori argeşeni

Astăzi,cu ocazia Zilei Unirii, la Prefectura Argeş a avut loc o scurtă festivitate prin care reprezentanţi ai Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică şi ai Salvamont Argeş au primit diplome de onoare din parte Instituţiei Prefectului. „Trăim printre oameni. Relațiile dintre noi, oamenii, sunt compuse din gesturi. Unele banale, altele urâte, altele sublime. Cred că de prea multe ori sunt promovate gesturile pe care nu ar trebui să le acceptăm. Noi, astăzi, am ales să scoatem în prim-plan momente care ne arată că oamenii sunt frumoși. Am premiat umanitatea. Pentru asta am ales persoane care ne-au arătat ce înseamnă să fii într-adevăr om, să ajuți când e nevoie și fără a aștepta vreo răsplată. Am oferit astăzi diplome de onoare reprezentanților Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică și ai Serviciului Salvamont Argeș. A fost nevoie să acționeze pentru binele altora și au făcut-o fără ezitări deși le-ar fi fost comod să întoarcă privirea. Le mulțumesc tuturor și îi asigur de respectul și prețuirea mea”, a declarat prefectul Radu Pedianu.
Cei cinci care au primit diplome sunt: caporalul Ioana Tudora, de la Garnizoana Piteşti. Are 35 de ani și de 14 ani poartă haina militară. În timp ce se întorcea din misiune, pe autostrada București-Pitești, a văzut un autoturism care a luat foc. Nu a ezitat să sară în ajutor alături de colegii ei. Doi militari au oprit circulația pentru că era pericol de explozie, mașina avea alimentare cu GPL. Alți militari din echipă au stins focul cu extinctoarele pe care le aveau în mașină. După ce au lichidat incendiul, militarii au permis traficul pe o bandă de mers până când au ajuns polițiștii; plutonierul adjutant şef Costinel Cârstea de la ISU Argeş. Are 41 de ani, de 14 ani este cadru al ISU Argeș. S-a evidențiat în mai multe misiuni. În timpul incendiilor din Grecia, s-a întors din concendiu ca să meargă să își ajute colegii. A intervenit și a ajutat trei oameni care s-au răsturnat cu mașina într-o râpă. subofiţerul trecea prin zonă cu alt coleg. Dar, pe lângă toate astea, în zona din care provine, Câmpulung Muscel, ajută familiile cu posibilități materiale reduse să își trateze animalele. Acum militar, Costinel Cârstea a fost asistent veterinar; plutonierul adjutant Justinian Dănescu, d ela Jandarmarie Argeş. Are 41 de ani, de 19 ani este în cadrul jandarmeriei argeșene şi alături de ceilalți colegi se ocupă de pregătirea câinilor de serviciu din dotarea unităţii. O fotografie în care apare în timp ce îi ţine umbrela unei femei care se mișca ajutându-se de un cadru a făcut înconjurul internetului. O proteja de ploaie, la un pelerinar religios. Un gest mic, uman și care a contat enorm; agentul de poliţie Cătălin Pandelea. Are 32 de ani, a absolvit Școala de Poliție în 2019 și de atunci este polițist al Serviciului Rutier Argeș. Anul trecut, i-a salvat viața unui bărbat de 69 de ani, care era pe treptele unui magazin când s-a prăbușit. Polițistul trecea prin zonă, era în misiune cu motocicleta, s-a oprit și i-a acordat primul ajutor. A sunat la 112 și le-a spus dispecerilor că omul are leziuni la cap, că are puls și că a deschis ochii după prim-ajutor. După apelul agentului, un echipaj SMURD l-a asistat medical pe bărbat și l-a transportat la spital; Cornel Zărescu, Salvamont Argeş. În vârstă de 40 ani, este printre cei mai buni salvatori montani din țară, un schior excelent și un alpinist deosebit. Este autor al ghidului traseelor de escaladă din zona de Sud a țării, din Carpații Meridionali și partea Olteniei și Carașului. Nominalizarea este pentru o misiune de anul trecut, cea pe care salvamotiștii o cataloghează ca cea mai grea din ultimii ani. A recuperat un turist blocat în peretele Vârfului Călțunului. Victima era la 500 de metri diferență de nivel. Secondat de colegul Florin Popescu, Cornel Zărescu a coborât în perete, în toiul nopții, a asigurat persoana și a dat-o jos în siguranță.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar