Acasă / EVENIMENT / Dirijorul Alexandru Ganea revine la Filarmonica Pitești

Dirijorul Alexandru Ganea revine la Filarmonica Pitești

Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă dă întâlnire joi, 9 iunie, de la ora 19.00, la un nou concert. De la ora 19.00, în Sala Simfonia, alături de membrii orchestrei, revine dirijorul Alexandru Ganea, solist, violoncelistul Corneliu Zirbo.

În program: J. Haydn – Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în Do major  și Johannes Brahms – Simfonia Nr.4 În mi minor.

Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Doctor în muzică, este conferenţiar universitar la Universitatea Națională de Muzică București și dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu.

Născut la Cluj-Napoca, la nouă ani Cornelius Zirbo a început studiul violoncelului în orașul natal. A absolvit  Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, în prezent fiind  student al Universității Naționale de Muzică București, la clasa maestrului Marin Cazacu. Perfecționat la Paris, este ambasador al Academiei de Vară a prestigiosului festival Verbier (Elveția). A participat la masterclassurile de violoncel din Germania și Italia și este  laureat a numeroase concursuri în țară și în străinătate (Germania, Bulgaria,  Croația, Ucraina, Cehia). A susținut recitaluri și concerte în România, Cehia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Danemarca, China ș.a.  Ca solist, a concertat cu Prague Radio Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică Academică a Filarmonicii Khmelnitsky, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Filarmonica de Stat „Moldova”, Camerata Regală, Orchestra Natională de Tineret a Fundației Principesa Margareta a României și Orchestra Naționala „Junior”. Este în premieră la Filarmonica Pitești.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia pentru elevi și studenți  este 10 lei, respective 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Scandal la o unitate de învățământ

Scandal la o unitate de învățământ din Stâlpeni

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar