Acasă / EVENIMENT / Dosare finalizate, şoferi trimişi în judecată

Dosare finalizate, şoferi trimişi în judecată

Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria din municipiul de sub Grui, au finalizat cercetările în două dosare penale referitoare la comiterea de infracţiuni rutiere.
În primul dintre ele este vorba despre Nicolae M., de 69 de ani, din Bucureşti. Pe 4 octombrie 2020, bucureşteanul a fost prins în timp ce conducea un autoturism prin comuna Dârmăneşti fiind băut. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că sexagenarul avea o concentraţie de peste 0,40 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, iar în urma analizelor de laborator a reieşit că avea o alcoolemie de 0,86 g/l alcool pur în sţnge.
În cel de al doilea este vorba despre Cristian M., de 26 de ani, chiar din municipiul de la poalele Mateiaşului, care a fost depistat de agenţii rutieri circulând la volanul unei maşini deşi avea dreptul de a conduce suspendat. În urma verificărilor extinse oamenii legii au constatat că împricinatul nu era la prima ispravă de acest gen. Mai exact, potrivit anchetatorilor în cursul anilor 2019 şi 2020 bărbatul cu pricina a mai fost prins conducând maşina cu toate că avea permisul suspendat.
Ambele dosare au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată.

Trimis-în-judecată

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar