Acasă / EVENIMENT / Două loturi dintre stăpânii de sclavi din Berevoeşti aduşi la instanţă

Două loturi dintre stăpânii de sclavi din Berevoeşti aduşi la instanţă

berevoesti-fotopress24roAstazi, două loturi dintre stăpânii de sclavi din Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, arestaţi în vara anului trecut sau plasaţi în arest la domiciliu au fost aduşi la Tribunalul Argeş unde se derulează procesul pe fond pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi lipsire ilegală de libertate. Din motive procedurale ambele cauze au fost amânate.

Termen în august
În primul dosar este vorba despre Iosif Ursu, zis Vică, Costinel Ionuţ Furdui, zis Costel, Daniel Grancea, toţi aflaţi la Penitenciarul Mioveni, Florica Ursu, zisă Floarea, şi Lenuţa Mădălina Păun, ambele plasate în arest la domiciliu. Din cauză că o parte dintre victimele (părţi civile) citate nu s-au prezentat la proces, instanţa a constatat că e viciu de procedură şi prin urmare a stabilit un nou termen de judecată pentru 28 august.

Încă o amânare
Cea de a doua cauză îi vizează pe Nicolae Feraru, pe Alin Crinu Brumaru, pe Costel Feraru, şi pe Mugurel Vasile Feraru, toţi încarceraţi la Penitenciarul Mioveni, precum şi pe Mihaela Feraru, pe Cerasela Maria Brumaru, pe Liliana Feraru şi pe Elena Murşavelea, aflate în arest la domiciliu. Şi în această situaţia a fost lipsă de procedură cu părţile civile, zece la număr, motiv pentru care dosarul a fost amânat tot pentru data de 28 august.

Primii condamnaţi
Recent, alţi cinci inculpaţi dintr-unul dintre cele şase dosare formate prin disjungerea cauzei, au fost judecaţi şi magistraţii au pronunţat primele condamnări. Aceştia sunt Codruţ Ciprian Onică, acuzat că ar fi exploatat două persoane, care a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, Aurel Onică, recidivist, care a exploatat trei persoane şi a primit cinci ani şi patru luni d epuşcărie, Viorel Grancea, acuzat că ar fi exploatat două persoane şi s-a ales cu o condamnare de patru ani şi patru luni, Silvia Grancea, care şi ea a exploatat două persoane şi a primit o condamnare de trei ani închisoare, şi Ionuţ Cătălin Grancea, în sarcina cpruia s-a reţinut că ar fi exploatat două persoane, condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare în regim de detenţie.

Obligaţi la despăgubiri
De asemenea, instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului asigurător pe conturile deţinute în diverse bănci de Viorel Grancea şi de Aurel Onică. Totodată, Onică Ciprian Codruţ, Onică Aurel, Viorel Grancea, Silvia Grancea şi Ionuţ Cătălin Grancea au fost obligaţi la plata, în solidar, a 11.000 lei daune morale către partea civilă Constantin Cazan, iar Ciprian Codruţ Onică şi Onică Aurel Onică au fost obligaţi să plătească, tot în solidar, 10.000 lei daune morale către Mircea Florin Dincă. În aceeaşi ordine de idei, Aurel Onică, Viorel Grancea, Silvia Grancea şi Ionuţ Cătălin Grancea, trebuie să-i plătească, în solidar, 15.000 lei daune morale lui Constantin Florian Bratu. Sentinţa nu este definitivă şi a fiost atacată la Curtea de Apel Piteşti.

Umiliţi de stăpâni
Vă reamintim că, în iulie 2016, sute de poliţişti, jandarmi şi mascaţi au descins, coordonaţi de procurori DIICOT, la Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, unde au descoperit că mai multe familii de rudari înrudite între ele exploatau prin muncă mai multe persoane pe care fie le minţiseră că le angajează, fie le răpiseră din locuinţe. Victimele erau obligate să fure lemne în pădure, să cerşească sau să presteze diverse alte activităţi, iar ca să se distreze rudarii îi supuneau la tot felul de umilinţe, inclusiv la bătăi crunte cu lanţul, cu biciul sau cu vătraiul. Chiar în ziua descinderilor unii dintre sclavi au fost găsiţi legaţi în lanţuri, iar alţii la tăiat de copaci în pădure sau făcând curăţenie în curţi şi grajduri. Cazul de sclavie de la Berevoeşti a fost preluat de toate marile agenţii de presă făcând înconjurul lumii, iar acum stăpânii de sclavi plătesc pentru faptele lor greu de descris.

Val. N Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar