Acasă / SPORT / Echipa de fotbal CS Mioveni se pregăteşte de zor cu gândul la noul sezon

Echipa de fotbal CS Mioveni se pregăteşte de zor cu gândul la noul sezon

Echipa de fotbal CS Mioveni se pregăteşte de zor cu gândul la noul sezon competiţional, unul care se anunţă foarte greu pentru trupa pregătită de Alexandru Pelici.

Argeşenii s-au reunit săptămâna trecută, au efectuat vizita medicală şi s-au antrenat pe plan local, iar săptămâna trecut au început cantonamentul montan de la Poiana Braşov, acesta urmând să se încheie la 2 iulie.

În acest interval de timp se vor desfăşura şi trei partide amicale. Primul joc a avut deja loc, sâmbătă, când argeşenii au învins 2-1. pe Olimpic Zărneşti, într-un amical disputat pe terenul adversarilor. În partida cu braşovenii, la pauză a fost egal, 0-0: Rusu a deschis apoi scorul în minutul 63, după ce a deposedat un adversar la mijlocul terenul, a scăpat singur cu portarul, l-a driblat şi a marcat în poarta goală. Gazdele au egalat două minute mai târziu, în timp ce Massaro a stabilit scorul final în minutul 90, cu un şut de la 20 m.

Pentru CS Mioveni au evoluat: Ducan – Oancea, Balaur, Iacob, Burnea – Vereş, Panait – Coşereanu, Dat, Călin (în min. 30, Ciucureanu) – Blănaru. La pauză au intrat: Sima – Scarlatache, Gherghe, Garutti, Şerban – Chindriş, Toma – Rădescu, Massaro, Ciucureanu (în min. 60, Manole) – Rusu.

Următorul meci de verificare al echipei CS Mioveni este programat miercuri, 30 iunie, la Braşov, cu Farul Constanţa.

Pentru moment, singurul transfer perfectat de argeşeni în această pauză este cel al fostului fundaş de la AFC Hermannstadt, Adrian Scarlatache.

Ale amicale

După revenirea din cantonament, se vor mai disputa două amicale, unul cu FCSB, pe 7 iulie, la baza de pregătire a bucureştenilor, şi altul pe 10 iulie, cu Petrolul, locaţia urmând să fie stabilită ulterior. Campionatul Ligii 1 este programat să înceapă în weekendul 16-18 iulie, tragerea la sorţi a programului urmând a avea loc săptămâna viitoare.

Speră să se menţină

CS Mioveni a promovat în Liga 1 pentru a treia oară în istoria sa. Argeşenii au avut o vacanţă scurtă, însă conducătorii şi antrenorii nu s-au relaxat deloc. Au făcut strategia pentru sezonul care urmează, au stabilit programul echipei şi multe alte detalii organizatorice. Problema cea mai importantă este legată de transferuri, conducătorii argeşeni dorindu-şi să aducă fotbalişti cu experienţă pewntru a crea concurenţă pe posturi.

Campionatul Ligii 1 este programat să înceapă în perioada 16-18 iulie, iar tragerea la sorţi a programului are loc după 1 iulie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

plutonier adjutant Oprescu Vlad (1)

El este campionul nostru!

„Colegul nostru, plutonier adjutant Oprescu Vlad, a fost felicitat de către conducerea ISU Argeș pentru ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar