Acasă / SPORT / FC Argeș – Chindia 0-0. Târgoviștenii au ratat un penalty

FC Argeș – Chindia 0-0. Târgoviștenii au ratat un penalty

FC Argeș și Chindia Târgoviște au terminat la egalitate, 0-0, în confruntarea de sâmbătă seară, din Trivale, din runda cu numărul 10 a Casa Liga 1. Foto: Mihai Neacșu
După 25 de minute anoste, în care cele două echipe au preferat să se tatoneze, dâmbovițenii puteau deschide scorul în urma unui penalty ușor acordat de centralul Adrian Cojocaru la un duel în careu între Tofan și Corbu. După cele două lovituri de la 11 m apărate în meciul de Cupă, cu FC Botoșani, portarul Flavius Croitoru a fost și de această dată inspirat, reușind să apere lovitura de la punctul cu var executată de Daniel Popa. După revenirea de la cabine, băieții noștri au intrat pe teren mult mai motivați și au pus presiune mai mare pe adversar. Ocaziile de gol nu s-au lăsat mult așteptate. David Meza Colli a fost foarte aproape de a deschide scorul cu un șut din interiorul careului care a trecut pe lângă bara din dreapta porții. Cu 20 de minute înainte de final, Ișfan a fost aproape de un gol spectaculos, dar Căbuz a respins excelent din vinclu. La faza imediat următoare, fundașii dâmbovițeni au reușit să respingă de pe linia porții la reluarea lui Joao Miguel. În urma acestui rezultat, FC Argeș ocupă locul 8, cu 14 puncte. Următorul meci al echipei noastre este programat vineri, 1 octombrie, de la ora 18.00, în deplasare, cu CS Mioveni.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Croitoru – Tofan, Turda,(min.81 Pițian), Joao Miguel, Muşat – Meza Colli, Raynov(min.82 I. Șerban) – Teles(min.53 Honciu), Işfan, Dumitraşcu(min.69 De Jonghe) – Arias(min.53 Dumitru).
Rezerve neutilizate: Greab – Viana, Boldor, Moisie.
Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Chindia Târgovişte: Căbuz – Căpuşă, Celea, Iacob, Dinu – Dulca(min.65 Suciu), Kosic – Corbu(min.73 Roumpoulakou), M. Şerban(min.73 A. Șerban), Popadiuc – Popa.
Rezerve neutilizate: Moldovan – Martac, Cherchez, Matiş, Ioniţă, Jipa.
Antrenor: Emil Săndoi.
Stadion: Nicolae Dobrin Spectatori: 2500.
Cartonașe galbene: Raynov, I. Șerban/ M.Șerban, Iacob.
Arbitru: Adrian Cojocaru / A1: Mircea Grigoriu / A2: Florian Vișan.
Observator joc: Cătălin Cursaru
Observator arbitri: Nicolae Marodin

Fotbal Club Argeș Pitești

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar