FC Argeș și Chindia au remizat, în acest weekend pe stadionul Eugen Popescu din Târgoviște. Cherchez a deschis scorul, printr-un șut în stânga portarului (49), iar “decarul” L. Mihai s-a aflat aproape de a dubla avantajul dintr-o lovitură liberă, dar Ureche a scos mingea cu mare greutate în corner. Buhăescu a restabilit egalitate (71), după ce-a făcut șah mat defensiva târgovișteană. După o serie de driblinguri, precum în curtea școlii, atacantul piteștean a marcat lângă bară, dar în același timp a provocat și multă mâhnire în rândul suporterilor târgovișteni. În ultimele 10 de minute ale meciului, Emil Săndoi,a fost eliminat. Acesta a pătruns pe teren şi l-a deposedat de minge pe un jucător al echipei adverse. Acesta a fost nevoie să urmărească ultimele minute ale pertidei din spatele gardului băncii de rezerve. FC Argeş şi Chindia sunt echipele cu cele mai bune defensive din campionat: câte un gol primit în primele trei etape.
Galeria alb-violeților a fost la înălțime! Aceștia nu au stat o clipă, iar pe durata întregului meci și-au încurajat echipa favorită. Pe lângă celebrele bannere, aceștia au avut și o coregrafia la care au muncit extreme de mult, iar rezultatul s-a văzut pentru ca toți ochii au fost ațintiți asupra lor. Bineîneles că nu au lipsit nici fumugenele, care au completat perfect mesajul afișat de către suporteri. Este adevărat că nu avem o galerie extrem de numeroasă, dar cu toate acestea baieții fac de fiecare dată spectacol.
FC Argeș: Ureche – Turda, Gugu, Hreniuc – Șerbănică, Costin (85 Tăbăcariu), Panait, Șerban – Oancea (66 Năstăsie), Buleică, Buhăescu (89 Nilă). Antrenor: Emil Săndoi.
Chindia: Aioani – Martac, Gîsă, Vătavu, Dumitrașcu – Mihaiu (83 Mihalache), Novac (76 Lungu), L. Mihai, Stoica (76 Neguț) – Florea, Cherchez. Antrenor: Viorel Moldovan.
P.I / GABRIELA NEACȘU