FC Argeș și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, 1-1, duminică după-amiază în derby-ul etapei cu numărul 18 din Liga 2 Casa Pariurilor, rezultat în urma căruia echipa noastră a ratat șansa de a se apropia de podiumul eșalonului secund.
Alb-violeții au reușit să deschidă scorul după doar zece minute prin Andrei Blejdea care l-a surprins pe Cezar Lungu cu un şut violent de la aproape 20 de metri. Portarul Petrolului a încercat să respingă cu mâna dreaptă, dar n-a reuşit decât să devieze balonul în propria poartă. După primirea golului, oaspeții s-au aruncat în atac, însă defensiva argeșeană a reușit să respingă majoritatea șarjelor ofensivei petroliste. După revenirea de la cabine, Petrolul a preluat inițiativa. Bogdan Gavrilă putea egala în minutul 50 când scăpat din marcaj, a reluat milimetric pe lângă poarta apărată de Ducan. Insistența oaspeților s-a concretizat și pe tabela de marcaj după o serie de erori în apărarea noastră. Arnăutu a primit la 16 metri şi a şutat din prima, la colţul lung, iar mingea s-a oprit în plasa laterală. După marcarea golului egalizator, Petrolul a încercat să tranșeze soarta celor trei puncte în favoarea sa. Arnăutu a trecut în două rânduri pe lângă golul de 2-1. Prima oară a şutat în braţele portarului advers, iar a doua oară a reluat spectaculos din şase metri, pe spate, dar mingea a trecut peste bara transversală. Scor final 1-1, rezultat în urma căruia antrenorii Ionuț Badea și Flavius Stoican s-au declarat în mare parte mulțumiți. În urma acestei remize, Petrolul a revenit pe locul 3, cu 29 de puncte, strânse în 16 meciuri jucate, în timp ce FC Argeş a urcat pe locul 7, cu 26 de puncte, la trei lungimi în spatele găzarilor. Următorul meci al echipei noastre este programat sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, în deplasare la FK Csikszereda.
M.D / Foto Gabriela Neacsu