Acasă / SPORT / FC Argeş Volei a început pregătirea

FC Argeş Volei a început pregătirea

volei_scm_pitesti-fotopress24-21

Luni, sportivele echipei de volei feminin a Piteştiului au început pregătirea pentru noul sezon competiţional. Primul antrenament a avut loc la Sala Sporturilor Trivale. FC Argeş Volei va activa în liga secundă; la finalul ediţiei precedente, argeşencele au retrogradat din primul eşalon valoric al ţării. Oficialii clubului din Trivale au anunţat că obiectivul echipei este revenirea pe prima scenă.

Oficialii echipei de volei au numit un nou staff tehnic. Astfel, echipa FC Argeş Volei are un nou antrenor principal, în persoana lui Bogdan Paul; acesta a reveni8t la Piteşti după ce a mai pregătit echipele Agroland Timişoara, Swietelsky-Békéscsaba (cu aceasta a evoluat în semifinalele CEV Cup), dar şi pe CSU Belor Galaţi.

Au mai fost operate modificări şi la nivel administrativ. Astfel, Roxana Davidescu se va ocupa de partea administrativă, urmând să ocupe funcţiile  de antrenor secund şi team-manager. Staff-ul este completat de Bogdan Vâlcu, preparator fizic, şi Andrei Costea, kinetoterapeut (acesta a mai lucrat la Piteşti alături de antrenorul Bogdan Paul).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar