Acasă / EVENIMENT / Femeie accidentată mortal la Miceşti

Femeie accidentată mortal la Miceşti

O femeie şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă după ce a fost lovită de un autoturism al cărui şofer se pare că ar fi aţipit la vola. Despre acest accident am relatat pe scurt imediat după producere şi revenim cu amănunte rezultat din cercetări.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 7 pe DN73 la Miceşti, unde au intervenit un echipaj SMURD şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă, precum şi poliţişti. Echipele medicale au încercat săo salveze pe femeie, însă din păcate nu au reuşit întrucât leziunile suferite erau incompatibile cu viaţa.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit Mircea B., de 74 de ani, din București, conducea un Volkswagen Golf din direcția Pitești către Câmpulung. După ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor a acroşat-o pe Maria Ramona G., de 33 de ani, din Domneşti, care se deplasa în aceeaşi direcţie pe acostament. În urma impactului, femeia a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului, iar în urma loviturii violente aceasta a murit pe loc. Şoferul a fost vrificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul. Totodată, având în vedere că victima se afla în drum către serviciu şi, potrivit oamenilor legii mai avea circa 100 de metri până ajungea la firma unde era angajată, va fi sesizat şi ITM Argeş.
Iniţial, conducătorul auto a susţinut că femeia ar fi pătruns pe carosabil şi nu a putut s-o evite. Ulterior, septuagenraul a declarat că ar fi aţipit la volan şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. De altfel, agenţii rutieri au constatat că ambele roţi de pe partea dreaptă ale Golfului erau pe jantă, ceea ce poate însemna că, scăpată de sub control, maşina a deviat de pe traiectorie, a lovit bordura şi anvelopele de pe dreapta s-au spart, apoi a lovit-o pe femeie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar