Acasă / EVENIMENT / Femeie acroșată de tren în zona Gării Ciumești – Mărăcineni

Femeie acroșată de tren în zona Gării Ciumești – Mărăcineni

În acesta dimineață,un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin, care din primele informații, ar fi fost acroșata de un tren în comuna Mărăcineni, la gara Ciumesti.Victima ar fi conștientă.Paramedicii SMURD au preluat o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 54 de ani. Această este conștientă și prezintă politraumatism la membrul inferior și membrul superior stâng. Persoană este transportată la spital.

Femeie acroșată de tren
„În ziua de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, un tren ar fi acroșat o persoană, în zona Gării Ciumești.Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș s-a stabilit faptul că, trenul de călători, care circulă dinspre Câmpulung Muscel spre Golești, în zona Stației CF Ciumești, ar fi surprins o femeie de 55 de ani, din Vedea, care s-ar fi angajat în traversarea căii ferate, fără să se asigure. Femeia este conștientă și a fost transportată la spital.Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, transmite IPJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

7e47922c-537e-4d54-981b-b0657f93db00

S-a dat startul înscrierilor pentru admiterea la școlile postliceale militare ale Jandarmeriei Române!

Tinerii interesați de o carieră de subofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie pentru participarea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar