Acasă / EVENIMENT / Femeie moartă la Bâlea. Turişti ajutaţi de salvamontişti

Femeie moartă la Bâlea. Turişti ajutaţi de salvamontişti

Sfârşitul săptămânii a fost unul încărcat pentru salvamontiştii argeşeni, care au fost solicitaţi să intervină la patru evenimente. Din nefericire, unul dintre ele a avut final tragic.

 

Nu a putut fi salvată

Primul dintre ele a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului, când unei femei cu vârsta de 67 de ani, în timp ce se afla într-o călătorie în zona Bâlea Lac, i s-a făcut rău și ulterior a intrat în stop cardio-respirator. La fața locului se afla un echipaj al Salvamont Sibiu care a solicitat intervenţia echipajului SMURD de la Baza Salvamont Cota 2000 din Argeş, iar ulterior s-a cerut și sprijinul unui elicopter SMURD. Femeii i-au fost efectuate manevrele de resuscitare, dar din păcate aceast nu a răspuns manevrelor şi medicul de pe elicopterul SMURD a declarat decesul. Din primele date se pare că femeia era cunoscută cu probleme cardiace.
Unul s-a rănit, alţii erau 

Tot sâmbătă, pe ora 20.15, salvamontiştii argeşeni au fost anunţaţi că un bărbat care cobora de undeva din zona Piscul Negru, a alunecat și s-a accidentat la un picior. Întrucât acesta pierde sânge și nu putea să mai continue drumul de unul singur, în ajutorul lui a intervenit patrula aflatî în tura de serviciu la Cota 2000.
În aceeaşi zi, în jurul orei 22.20, două persoane care se întorceau dintr-o drumeţie în masivul Negoiu spre Lacul Capra unde aveau instalat cortul, odată ajunse sub vţrful Uezerul Caprei au solicitat ajutor din cauză că erau epuizate şi efectiv nu mai erau capabile să meargă mai departe. Pentru a nu se întâmpla vreo nenorocire, li s-a recomandat să rămână pe loc până se întorc salvatorii muntani plecaţi în misiunea de la Piscul Negru pentru a-l ajuta pe bărbatul rănit în zona Stâna din Lespezi. Ulterior, aceştia au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă în locul unde aveau amenajată tabăra.

Sursa foto -Salvamont Sibiu

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

  În această după-amiază un accident rutier s-a produs în comuna Negrași, unde un autoturism ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar