Acasă / EVENIMENT / Femeie rănită în accident la Uda

Femeie rănită în accident la Uda

Femeie rănită în accident la Uda
Un accident rutier soldat că o victimă a avut loc în comuna Uda, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod. A intervenit un echipaj SMURD care a constatat că şi şoferul, şi pasagerul erau conştienţi şi cooperanţi.
Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş s-a constatat că Nicolae C., de 80 de ani, din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, conducea un Peugeot pe drumul comunal 186 dinspre Vedea către Morăreşti. Ajuns la Uda, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă uşoară la stânga octogenarul, care este plecat de mai mulţi ani în SUA dar figurează cu domiciliul în Băbeni, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat, a lovit un cap de pod apoi s-a izbit de zidul unei case. Accidentul s-a soldat cu rănirea, din fericire uşoară, a Eugeniei Ş., de 35 de ani, din Uda, pasageră pe scaunul din dreapta faţă. Verificat cu etilotestul a rezultat că şoferul nu consumase alcool, în cauză fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar