Acasă / EVENIMENT / Fraţi trimişi după gratii

Fraţi trimişi după gratii

frati spargatori (1)

Trei fraţi au ajuns în spatele gratiilor, după ce judiciarişti ai formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Topoloveni au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Aceştia sunt Gheorghe Mădălin S., de 23 de ani, Marius Cosmin S., de 26 de ani, şi Aurel S., de 30 de ani, toţi din Leordeni. Aşa cum am relatat în urmă cu aproape opt luni, trei indivizi au spart sediul Primăriei Leordeni, cabinetul unui medic de familie şi biroul unui notar public. Indivizii, care cunoşteau bine terenul, au pătruns în cabinetele respective forţând ferestrele de termopan. Spre marea lor dezamăgire nu au găsit decât 200 lei. Indivizii nu au luat alte bunuri, semn că veniseră chitiţi, cum se zice, să fure doar bani. Sperând să aibă mai mult noroc, împricinaţii au spart biroul de contabilitate al primăriei, din care au luat seiful. frati spargatori (2)L-au târât pe un hol şi au încercat să-l spargă, dar n-au avut sorţi de izbândă, motiv pentru care l-au abandonat şi s-au făcut nevăzuţi. Culmea e că spărgătorii ştiau că la primărie sunt amplasate camere de supraveghere video şi de aceea aveau feţele acoperite cu cagule. În plus, anchetatorii au mai stabilit că îşi trăseseră şi şosete peste încălţăminte ca să nu lase urme. După luni de verificări, oamenii legii au ajuns la cei trei suspecţi, pe care i-au dus şi la poligraf unde au picat testul. În cele din urmă unul dintre fraţi a recunoscut şi a declarat că spargerea fusese pusă la cale la băutură. Fraţii cu pricina au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, iar procurorul de caz i-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar