Acasă / SPORT / Galben-verzii au revenit,ieri din vacanta

Galben-verzii au revenit,ieri din vacanta

Jucătorii celor de la CS Mioveni s-au întors la treabă după vacanța de iarnă și au efectuat primul antrenament la stadionul din localitate. De la reunirea echipei a lipsit principalul Ion Moldovan. Acesta nu s-a înors încă din Statele Unite, unde, alături de soția sa a petrecut sărbătorile la fiica lor stabilită în America. Moldovan va reveni în ţară săptămâna viitoare.Nici brazilianul Roberto Ayza nu a fost prezent, acesta având bilet de întoarce la finașlu săptămânii. Prima ședință a fost condusă de secundul Marius Stoica. Sunt și probleme de lot: Mihai Olteanu este accidentat iar Robert Boboc are varicelă. Mioveniul s-a despărțit de Ciprian Tănasă, atacantul exprimându-și dorința de a părăsi gruparea galben-verde. Până pe 20 ianuarie echipa se va pregăti pe plan local, după care va pleca într-un cantonament montan, la Poiana Braşov până la finalul lunii.
Cu gândul la play-off
Preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu speră ca echipa să aibă parte de evoluții consistente în acest an și să acceadă în play-off.: “Băieții s-au reunit pentru a pregăti returul. După prima parte a campionatului în care am avut un parcurs oscilant, urmează un nou început; sperăm ca acest an să fie mai bun şi echipa să-şi îndeplinească obiectivul. Nu este irealizabil, suntem pe locul 9, dar ne despart numai 3 puncte de poziţia a şasea. Cu o pregătire corespunzătoare şi cu aducerea a 5-6 jucători ne putem clasa la finalul sezonului în primele 6 locuri. Avem în plan să aducem jucători noi, însă vor exista şi fotbalişti care vor părăsi echipa, sub formă de împrumut. Nu pot da nume concrete nici într-un caz, nici în celălalt”, a punctat acesta.
Lotul prezent la reunire: Silviu Ciucă, Octavian Popescu, Flavius Croitoru, Bogdan Preda (portari); George Cotigă, George Zaharia, Mihai Olteanu, Bogdan Stoica, Marius Pasăre, Ciprian Negoiţă, Cătălin Stan, Alexandru Dumitrache (fundaşi); Victor Mazilu, Ionuţ Biceanu, Marius Galan, Alexandru Răuţă, Andrei Panait, Alin Popa, Marian Marcu, Leo Iordache, Mihai Şchiopu (mijlocaşi); Cosmin Năstăsie, Ovidiu Stan, Mihai Vintilă, Marian Popescu (atacanţi). A plecat Ciprian Tănasă. A venit Mihai Şchiopu (Pandurii II).
Adrian Dragomir Foto- Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

volei-feminin

Măsuri de ordine publică la meciul internațional de volei masculin la Sala Sporturilor Mioveni

Astăzi, 10 ianuarie 2024, începând cu ora 20.00, jandarmii argeșeni vor fi prezenți la Sala ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar