Acasă / EVENIMENT / Ghinionul se ţine scai de capul şoferilor care transportă muncitori la Automobile Dacia

Ghinionul se ţine scai de capul şoferilor care transportă muncitori la Automobile Dacia

Din câte se pare, ghinionul se ţine scai de capul şoferilor din autobuzele care transportă muncitori la Automobile Dacia. După evenimentele de anul trecut, cel mai grav fiind în luna noiembrie pe strada Smeurei din Piteşti, când două autobuze pline cu muncitori care mergeau la schimbul I s-au ciocnit violent şi au rezultat zeci de răniţi, un alt autobuz de la Dacia a fost implicat într-un accident. Evenimentul a avut loc ieri după-amiază, tot în municipiu şi tot pe strada Smeurei. Din primele date rezultă că un tânăr aflat la volanul unui Opel Astra urca pe strada precizată dinspre centrul municipiului către cartierul Trivale. Fiindcă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul încă fiind umed de la burniţa căzută pe la prânz, şoferul a pierdut controlul volanului. Aşa se face că autoturismul a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un autobuz de la Dacia în care se aflau 52 de angajaţi ai acestei companii, care intrau la schimbul doi. Totul s-a petrecut atât de repede, încât bărbatul de la volanul autobuzului n-a putut face nimic pentru evitarea accidentului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Salariaţii, preluaţi de un alt mijloc de transport trimis de operatorul traseului, au putut ajunge la timp la serviciu. În ceea ce-l priveşte pe proprietarul Opelului, el şi-a luat maşina acasă cu o platformă şi va fi nevoit să suporte contravaloarea reparaţiilor. Pe timpul cercetărilor traficul rutier a fost blocat, şoferii fiind dirijaţi de poliţişti pe rute ocolitoare.

Val. N. Foto/Video: Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale (1)

Jandarmii argeșeni au acționat cu efective mărite 1 Mai și Sărbătorile Pascale

Rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale „În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar