Acasă / EVENIMENT / Grav accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi in comuna Drăganu

Grav accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi in comuna Drăganu

accident mortal  draganu-fotopress24roZăpada, viteza, carosabilul alunecos, dar mai ales imprudenţa au stat la originea producerii unui grav accident de circulaţie soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti şi cu rănirea altor doi oameni.
În jurul orei 3.30 a dimineţii de astazi, Gheorghe C., de 59 de ani, din Şelimbăr, judeţul Sibiu, circula pe DN 7 cu o Dacia Logan către Piteşti. În timp ce traversa comuna Drăganu, fiindcă nu a adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind alunecos de la ninsoarea cernută mărunt, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. În această situaţie autoturismul a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un tir condus regulamentar din sens opus de Emanuel B., de 46 de ani, din Braşov, care nu a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului.Impactul a fost atât de violent, încât într-o secundă Loganul a devenit o masă de fiare contorsionate. Pompierii de la descarcerare au fost nevoiţi să taie portierele maşinii pentru a scoate din caroseria distrusă o femeie, dar din nefericire Maria L., în vârstă de 37 de ani, din Miercurea Sibiului, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, era decedată. În accident au mai fost răniţi grav şoferul autoturismului, care avea o lovitură serioasă la cap, şi Ioana V., de 48 de ani, din Miercurea Sibiului, care suferise fractură la picior, ambii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri. Pe timpul cercetărilor traficul a fost blocat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar