Acasă / EVENIMENT / Grevă spontană la OMV Petrom

Grevă spontană la OMV Petrom

Filling Stations
Nemulțumiți de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului contract colectiv de muncă, mai mulţi angajați ai OMV Petrom au întrerupt activitatea între orele 10 şi 12 pichetând sediul din Pitești al companiei, acţiuni similare având loc în mai multe orașe din ţară
Protestele au loc şi în contextul exploziei fără precedent al preţurilor la energie, gaze, combustibili şi alimente, precum şi al inflaţiei estimată de autorităţi că va depăşi pragul de 8%. Sindicaliştii vor să se asigure că OMV Petrom va dovedi că îşi respectă angajaţii şi că doreşte să evite ca aceştia să fie privaţi de protecţia unui contract colectiv de muncă ce va expira la sârşitul acestei luni.
„Astăzi, 22 decembrie, o zi cu însemnătate deosebită pentru libertatea şi drepturile românilor, ieşim în stradă pentru a ne face auzită vocea. Vrem să fim respectaţi, să ni se recunoască munca asiduă, să ni se coreleze veniturile cu munca depusă şi cu profitul generat. Contractul colectiv de muncă vrem să fie o garanţie a drepturilor echitabile şi cerem o creştere a salariului care cel puţin să menţină puterea de cumpărare”, a declarat Costin Voicu, liderul Sindicatului Naţional Petrom.
Una dintre nemulţumirile care au generat declanşarea protestelor este oferta considerată jignitoare de către salariaţi referitoare la venituri, care se situează sub rata estimată a inflaţiei, neplata miilor de ore suplimentare, lipsa compensaţiilor pentru cheltuielile tot mai mari pe care le implică de munca la domiciliu. „Prin această ofertă OMV Petrom desconsideră aportul salariaţilor la consolidarea poziţiei de lider al companiei în industria de profil şi la dublarea profitului pe primele nouă luni ale anului în curs, conform ultimelor raportări. Este aproape ca şi cum compania ne râde în faţă: se raportează dublări ale profitului, iar în documentele publice declară că sunt hotărâţi să contribuie la obiectivul ONU pentru bunăstare şi sănătate. În acelaşi timp, angajaţii nu au parte de creşteri reale salariale”, se precizează într-un comunicat transmis de sindicat prin Manuel Chejnoiu, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional Petrom.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar