Acasă / EVENIMENT / Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată

Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată

Update: Cei trei  rineri reținuți pentru trafic de droguri au fost prezentați în fața instanței, iar Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În această dimineață,polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 4 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că gruparea, alcătuită din 3 membri, ar fi comercializat pe rază județului Argeș droguri de mare risc – amfetamină, precum și cannabis, în special tinerilor.
În urmă percheziţiilor au fost descoperite și ridicate o instalație artizanală indoor prevăzută cu 2 ventilatoare, 1 transformator, termometru și tubulatură de evacuare, 2 plante de cannabis în stadiu incipient de dezvoltare, 2 grindere, 1 cântar electronic de precizie, 5 semințe de cannabis.
8 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, cei trei membrii ai grupării, de 21, 22 și 27 de ani, au fost reținuți, urmând că în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.În activități au fost angrenați și jandarmi din Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar