Acasă / EVENIMENT / I-a cedat inima după accident

I-a cedat inima după accident

Un bărbat a încetat din viaţă la scurt timp după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube minore, în care au fost angrenate trei autovehicule.

S-a întâmplat pe DN7, la Morăreşti, iar din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, în jurul orei 17.30, un bărbat de 27 de ani, cetățean bulgar, conducea o autoutilitară dinspre Pitești spre Râmnicu Vâlcea. Ajuns la Deduleşti, cel mai probabil din cauză că nu a păstrat distanţa în mers, a lovit o altă autoutilitară care circula în aceeași direcție, condusă de un bărbat de 31 de ani, de asemenea cetățean bulgar. În urma impactului, vehiculul a fost proiectat într-un autoturism aflat în faţă, condus de un bărbat de 49 de ani, din București. Imediat după eveniment, bărbatul de 31 de ani aflat la volanul autoutilitarei lovite şi care nu suferise leziuni, a acuzat o stare de rău şi dureri în piept. Echipajele medicale sosite la locul accidentului au constatat că şoferul era în stop cardiorespirator şi au demarat manevrele de resuscitare, însă din păcate bărbatul a decedat. Trupul fără viaţă a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzelor morţii, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar