Acasă / EVENIMENT / I s-a făcut rău pe stradă şi a murit

I s-a făcut rău pe stradă şi a murit

mort pe stradaPlecat spre cimitir ca să cureţe şi să aranjeze mormântul soţiei, un bărbat a căzut pe stradă, iar echipajul ambulanţei nu l-a mai putut salva. Incidentul a avut loc ieri, puţin după ora prânzului, la Băbana. Dumitru V., de 65 de ani, din localitate, mergea către cimitir, după cum au stabilit ulterior anchetatorii. La un moment dat, acestuia i s-a făcut rău, şi-a pierdut conştienţa, a căzut pe stradă şi nu s-a mai ridicat. Văzându-l, un sătean a sunat la 112 şi în scurt timp în comună a sosit ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. Echipa medicală a început manevrele de resuscitare, dar din păcate eforturile au fost zadarnice. Din câte se pare, sexagenarul a suferit un infarct şi trupul neînsufleţit a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Nu sunt suspiciuni cu privire la natura decesului, însă potrivit prevederilor legale poliţiştii au deschis dosar penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Stâlpeni (2)

Accident cu trei victime la Stâlpeni

Accident rutier produs între 2 autoturisme în localitatea Stâlpeni.Intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar