Acasă / EVENIMENT / Identificat cu ajutorul înregistrărilor video

Identificat cu ajutorul înregistrărilor video

Un tânăr din Câmpulung, a ajuns la Spitalul din municipiul de la poalele Mateiaşului după ce a fost implicat într-un eveniment rutier în zona Rotunda, al cărui autor a dispărut de la locul faptei.

AmbulantaMaşina avea numere străine

În vârstă de 21 de ani, Mihai Ghiţă a fost lovit de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada doctor Nicolae Fălcoianu în zona complexului comercial de la Rotunda, iar şoferul s-a făcut nevăzut. Tânărul, care suferă şi de un handicap locomotor, ieşise de pe o alee laterală şi s-a angajat în traversare, dar după doar câţiva paşi a fost lovit în plin de o maşină care circula dinspre bulevardul I.C. Brătianu. Un trecător a apucat să vadă doar că era un automobil cu numere străine, al cărui şofer, în loc să oprească, să acorde primul ajutor şi să anunţe poliţia, şi-a continuat deplasarea. Echipa medicală de pe ambulanţa sosită locu evenimentului a constatat că pietonul avea o fractură de gleznă şi l-a transportat la spital, iar agenţii Biroului Rutier Câmpulung au demarat investigaţii pentru depistarea autorului. Oamenii legii au început cu vizionarea imaginilor surprinse în momentul accidentului pe camerele de supraveghere ale unui magazin din imediata apropiere. Cu ajutorul acestora au stabilit că maşina care l-a lovit pe muscelean este un Citroen şi după ore bune de căutări poliţiştii care s-au întins pe tot parucursul nopţii, l-au identificat pe şofer. Este vorba despre Yurgen Iurlich K, un cetăţean german în vârstă de 72 de ani. Luat din scurt, cum se zice, şoferul a susţinut că habar nu are despre ce e vorba, că nu ştie nimic despre accident sau că ar fi lovit un om şi că nu a văzut pe nimeni lângă maşină când a plecat de pe loc, invocând că are geamuri negre şi că noaptea vizibilitatea este redusă. Confruntat cu imaginilor înregistrate pe camerele de supraveghere, în cele din urmă împricinatul nu a mai avut ce zice, dar a insistat că nu a ştiut că ar fi lovit pe cineva şi de aceea n-a rămas pe loc, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului faptei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime costesti arges (5)

Impact violent între două mașini în orașul Costești! Trei persoane rănite

În urmă cu puțîn timp, un accident rutier între două autoturisme în orașul Costești, iar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar